News
O bombă aeriană britanică de 500 de kg, lansată asupra Belgradului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și găsită pe un șantier din capitala sârbă, a fost neutralizată cu succes sâmbătă, a ...
Bulgaria ocupă locul al treilea între 30 de țări europene în privința speranței de viață sănătoasă, conform datelor Eurostat publicate vineri. Bulgarii au o stare bună de sănătate, în medie, 68,6 ani, ...
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul prin care se constată vacantarea unei funcții de vicepremier prin demisia lui Dragoș Anastasiu. Administrația Prezidențială informează într-un ...
Regizorul Francis Ford Coppola, recompensat cu cinci premii Oscar, a fost externat din spitalul din Roma unde fusese internat în urmă cu două zile și 'se simte bine', a declarat joi o persoană ...
China regretă profund trecerea în neființă a fostului președinte al României, Ion Iliescu, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, potrivit agenției Xinhua.
Cortegiul funerar cu sicriul fostului președinte Ion Iliescu a ajuns la Cimitirul Militar Ghencea III, unde cel care a condus România între anii 1990 - 1992, 1992 - 1996 și 2000 - 2004 este ...
CSS6 București câștigă Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe cu 22 de medalii și peste 200 de puncte București, 6 august 2025 - Clubul Sportiv Școlar nr. 6 București a dominat Campionatul ...
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost ridicat, joi dimineața, de pe catafalc și purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni. Din Sala Unirii, sicriul a fost ...
Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă joi și vineri cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul ...
Mai mult de o mie de persoane, preponderent oameni mai în vârstă, dar și tineri, au trecut miercuri după amiaza, timp de cinci ore, prin fața catafalcului fostului președinte Ion Iliescu, depus în ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results